De ce au moldovenii graiul dulce – „lapti, legumi, carni şî altili”?

posted in: Fără categorie | 0

Cum au paralizat în limbajul celor din Moldova consoanele „ş” şi „ţ” – explicaţiile specialiştilor

Din punct de vedere gramatical, moldovenii folosesc cel mai curat limbaj românesc. Nu la fel se pune problema din punct de vedere fonetic. Similitudinile cu limbajul maramureşenilor sau muntenilor par să întărească ideea că accentul e cel care face diferenţa .

Coana Chirita

Graiul dulce moldovenesc, surprins atât de bine de Ion Creangă în “Amintiri din copilărie” ori exprimarea Chiriţoaiei, care a dat savoare dramaturgiei lui Alecsandri, rămân de referinţă atunci când ne gândim la limbajul moldovenilor. Tocmai aceste particularităţi fonetice şi lexicale au ajuns în zilele noastre sursa unor bancuri care ironizează graiul moldovenesc.

Profesorul de limba română Teodora Spânu, secretarul literar al Teatrului “Victor Ion Popa” Bârlad, explică de ce este atât de important să ne păstrăm graiul şi regionalismele: “Or fi moldovenii haioşi pe la televizor, dar, cel puţin, acordă corect subiectul cu predicatul. Alţii stau mai prost cu gramatică, dar nu am auzit bancuri despre ei pe tema asta. Graiurile nu trebuie sa fie părăsite prin înlocuirea cu varianta literară (cea mai îngrijită formă a limbii, a normei supradialectale), pentru că ele, graiurile, reprezintă o sursă inepuizabilă de îmbogaţire a limbii şi trebuie păstrate şi cultivate prin toate mijloacele”. Spre exemplificare, Teodora Spînu a amintit că există o singură limbă română, una şi bună.

Se poate vorbi, în schimb, de patru mari dialecte, adică ramuri din străvechime, ale limbii române: dialectul daco-român (pe care îl vorbim noi), dialectul aromân sau macedo-român  (vorbit în ţările balcanice: Grecia, Albania, Bulgaria şi în unele republici din fosta Iugoslavie), dialectul megleno-român (adică româna din Cîmpia Meglen, pe malul Vardarului, la nord de Salonic) şi dialectul istro-român, vorbit în Peninsula Istria, în nordul Mării Adriatice.

În interiorul limbii române de pe teritoriul dacic se pot distinge câteva variante (de gradul 2), care se numesc sub-dialecte sau, mai simplu, graiuri. Aceste graiuri sunt: muntenesc, moldovenesc, bănăţean, crişan şi maramureşan. “Nu există niciun grai transilvănean, niciun grai dobrogean şi nici cel basarabean. Ca să mă exprim la subiect, graiu’ moldovinesc e folosît în Molduova şî-n Basarabia, pînî hăt-hăt diparti, dincolo di Nistru, în Bucovina şî în partia di nord a Transîlvaniii”, a precizat pe ton glumeţ profesoara de română.         Particularităţile din zona Moldovei: – Consoanele „ş”, „ţ” sunt palatalizate. De exemplu, la pluralul cuvintelor terminate în  „ş” sau „ţ”: Doi ostaşî / Doi soldaţî – „E” surd se reduce la „i”: fete – feti -„Ă” se deschide în „a” – „pădure” devine „paduri” ori “grătar” devine “gratar” – Grupul „ce”(transcris fonetic „č”) este pronuntat ca un „ş” palatalizat – ce vrei? = şi vrei?

Există regionalisme care se regăsesc în zone diferite ale ţării. De exemplu, “copil”, atât la moldoveni cât şi la maramureşeni devine ”copchil”. Accentul e cel care face diferenţa.

“Limba lată a moldovenilor, dacă vreţi, acel pe care îl auzim în special la fraţii de peste Prut, este, evident de influenţă slavă, ei fiind obligaţi să înveţe şi să vorbească limba rusă”, explică Teodora Spînu.

“Moldovenisme” în bancuri. Unul din cele mai cunoscute bancuri despre moldoveni surprinde câteva dintre notele specifice zonei. La întrebarea: de ce moldovenii mănâncă cele mai sănătoase alimente răspunsul e simplu. Pentru că ei nu consumă “E-uri”, ci mănâncă doar “lapti, carni, legumi şî altili”

    Limba lată a moldovenilor

Dezvoltarea limbii române în diverse comunităţi închise a dus la apariţia regionalismelor. Aceste unităţi lexicale sunt uneori de neînţeles de către vorbitorii din celelalte regiuni ale României. Lista cu cele mai folosite regionalisme: popuşoi (porumb), coşer (loc de stocare a grânelor), mâţă (pisică), odaie (cameră, încăpere), poloboc (butoi din lemn), prispă (terasa îngustă încorporată în partea frontală a caselor de la ţară), gorgoaze (corcoduşe), chietroi (piatră, bolovan), huşte (tărâţe fermentate din care se face borş), colţuni (ciorapi împletiţi din lână), dugheană (magazin), chişleag (lapte acru), curechi (varză), barabule (cartofi), posmag (pesmet), harbuz (pepene verde), ogheal (plapumă), perje (prune), coşarcă (coş împletit din nuiele).

“Limba română este un paradis al împrumuturilor şi s-a acomodat cu toate situaţiile şi va birui. Va fi întotdeauna în cîştig. Pentru că, într-un articol de dicţionar, la etimologie, se dau uneori cîte cinci origini, fiindcă am avut traduceri din texte franţuzeşti, germane, greceşti. Toate au influenţat şi acest lucru se cunoaşte după fonetism. Limba a ales. Uzul a ales o formă şi limba nu s-a înecat din cauza a prea multe surse. Aşa că vom răzbi şi prin acestea. Dar limba va cîştiga, pentru că e foarte important ca cei din generaţia de astăzi să folosească termenii după atmosfera europeană. Nu după colţul nostru izolat de lume”, a spus profesorul univ. dr. Stelian Dumistrăcel într-un interviu pentru opiniastudenteasca.ro.

Citeste mai mult: adev.ro/njvdh9