Copilăria neştiută a „băietului“ Mihai Eminescu

posted in: Fără categorie | 0

„Haimanaua sănătoasă” şi rebelă, care fugea de acasă şi teroriza tot satul

Copilăria neştiută a „băietului“ Mihai Eminescu: „haimanaua sănătoasă” şi rebelă, care fugea de acasă şi teroriza tot satul

Mihai Eminescu

     Poetul Mihai Eminescu a fost descris în copilărie ca „o haimana sănătoasă“, un puşti rebel care fugea în permanenţă de acasă şi care teroriza satul. Era adus de tatăl său cu potere călare de prin păduri şi de pe la stânile Botoşaniului, unde se refugia.

     Poetul Mihai Eminescu, geniul publicisticii româneşti, s-a născut pe 15 ianuarie 1850 în familia căminarului Gheorghe Eminovici din târgul Botoşanilor.

Copilăria, însă, micul Mihail şi-a petrecut-o în satul Ipoteşti, acolo unde căminarul cumpărase o căsuţă pentru familia sa. Dacă la prima vedere, lumea şi l-ar imagina pe copilul Eminescu ca pe un puşti timid, melancolic, îndreptat către visare, izolare şi litere, biografii poetului arată însă o latură necunoscută a celui ce urma să fie numit „Luceafărul poeziei româneşti”. Până la vârsta adolescenţei, micul Eminescu şi-a petrecut copilăria pe dealurile şi prin pădurile Ipoteştiului, Cucorăniului şi a moşiilor învecinate. Era un puşti rebel, dar care se hrănea cu poveştile bătrânilor.

     Mihail Eminovici, spaima satului
     Mihai Eminescu era cel de-al şaptelea copil al familiei Eminovici. În total au fost 11 copii. Căsuţa de la Ipoteşti era poziţionată chiar la intrarea în sat dinspre moşia Cucorăni şi a fost cumpărată de căminarul Gheorghe Eminovici în 1848, odată cu două pătrimi din moşia Ipoteşti, de la boieroaica Eufrosina Petrino. Familia Eminovici s-a mutat la ţară tocmai pentru a face economie, cheltuielile din târgul Botoşanilor fiind prea mari pentru o familie numeroasă şi mai ales pentru un tată care dorea să-şi ţină copiii la şcoală.
     Casele din Botoşani au fost închiriate pentru a genera venituri. Ipoteştiul era un sat idilic, cu o continuitate istorică deosebită, descoperirile arheologice arătând că aici au fost inclusiv aşezări din epoca fierului, aparţinând culturilor dacice. Familia căminarului a trăit înconjurată de oamenii satului, morari, plugari, pădurari, ciobani şi văcari. Satul era situat în mijlocul pădurilor. Acesta este locul unde a copilărit Mihai Eminescu, alături de ţăranii de la Ipoteşti, în mijlocul unui peisaj feeric, despre care criticii spun că i-a influenţat decisiv opera literară.
Casa unde a copilărit Mihai Eminescu la Ipoteşti FOTO eminescuipotesti.ro
     Biografii spun că micul Eminescu era un puşti dezlănţuit, jucăuş şi hiperactiv, care devenise în scurt timp spaima satului. Călărea animalele, speria puii şi făcea o gălăgie de nedescris. Trăgea cu praştia în tot ce mişca. „Un copil care urlă trarara prin curte, bătând pasul prusian, cu chivară pe cap, spre panica coteţelor, care se urcă pe şură şi se ascunde în casă prin rafturile de la scrin şi lăzile cu lumânări, care încalecă pe câine şi atacă gâştele”, îl descrie George Călinescu pe Mihail al lui Eminovici, în lucrarea biografică pe care i-a dedicat-o marelui poet.
     A ucis un cârd de gâşte
    Cea mai neobişnuită poznă a micului Eminescu a fost de departe cea cu omorâtul gâştelor. Biografii au aflat de la bătrânii satului că acesta a omorât, pe când avea şase ani, un cârd întreg de gâşte. „Eminescu, fiind de şase ani, ar fi prins şi tăiat un cârd de gâşte din curtea lui Balş Dumbrăveanu, făcându-l purcoi în mijlocul ogrăzii, faptă pentru care a fost răsplătit cu o strşnică bătaie“, scria Călinescu.
    Dar fapta este greu de crezut având în vedere că puştiul avea doar şase ani. Mai sunt mărturii precum că băiatul prindea şi băga şerpi în scorburile de nuc, ca să-i sperie pe cei care încercau să se caţere după nuci. Umbla prin şoproane şi transforma uliţele satului într-un adevărat câmp de luptă, unde se războiau împăraţii şi eroii din vechime.
Mihai Eminescu, copil, alături de tatăl său, Gheorghe Eminovici
     Copilărie idilică cu fratele Ilie
     Fraţii lui Eminescu erau destul de mari, pentru a se mai juca cu puştiul Mihail. Erau „domnişori“, aşa cum arată biografii, şi se plimbau călare sau visau la fete. Singurul partener de joacă era Ilie, fratele său cu trei ani mai mare, un copil bălai şi la fel de neastâmpărat ca Mihai. Se jucau împreună de-a războiul şi făceau iureş în tot satul. „Copii eram noi amândoi / Frate-meu şi cu mine / Din coji de nucă car cu boi / Făceam şi înhămam la el / Culbeci bătrâni cu coarne“, scria poetul.
     Lacul cu nuferi de la Ipoteşti FOTO comoaranoastra.ro
     Apoi fratele său mai mare îi citea poveşti, inclusiv despre Robinson Crusoe, apoi făceau castele din cărţi de joc şi se luptau cu adversari teribili pe uliţele satului, prin „fortăreţe“ improvizate cu stuf şi papură. „Ei umpleau astfel lumea de chiot şi poveste. Pentru isprăvile făcute în bătălie, împăratul Ilie numea pe Mihai «rege-n miazănoapte, peste popoare indiane»“, scria Călinescu. După ce, asudaţi de joacă, se săturau de bătălii şi de escaldat şoproanele gospodăriilor, cei doi fraţi se duceau şi se scăldau în bălţile şi iazurile din împrejurimi, cele care i-au stârnit mai apoi lui Mihai Eminescu motiv de reverie poetică. Eminescu a avut o copilărie idilică, ţărănească, spune Călinescu.
     Copil rebel urmărit cu potera
     Odată ce a ajuns la şcoală, Eminescu a devenit un puşti şi mai rebel. O parte a biografilor, în special George Călinescu, spun că lui Mihai nu i-a plăcut şcoala, cel puţin la început. Prefera să bată pădurile, satele, câmpiile şi stânile. Mai tot timpul, sătul de caracterul autoritar al tatălui şi de cicălelile sale, dar mai ales de şcoală, Eminescu fugea de acasă. Spre disperarea părinţilor, el dispărea fără urmă zile în şir. Bătea satele, dar mai ales stătea prin păduri, stâni şi bordeie părăsite. „Fiind băiet păduri cutreieram / Şi mă culcam ades lângă isvor, / Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam / S-aud cum apa sună-ncetişor: / Un freamăt lin trecea din ram în ram / Şi un miros venea adormitor / Astfel ades eu nopţi întregi am mas, / Blând îngânat de-al valurilor glas“, avea să scrie el în poezia „Fiind băiet păduri cutreieram“.
„Neastâmpărat din fire, Eminescu nu era copil dintre aceia care să stea multă vreme lângă vatră, să deseneze purceluşi cu cărbune ca micul Călin din poveste. Pădurile erau aproape. Cu o carte şi doi-trei covrigi, el dispărea de acasă înfundându-se prin codrii din apropierea Ipoteştilor şi înnoptând pe unde putea“, scria Călinescu.
     La fel de mult ca-n pădure îi plăcea să stea la stâni, unde mânca şi vorbea cu ciobanii, dormind zile în şir în bordeiele lor. Era, spun biografii, prins uneori cu potera călare, fiindcă dispăruse de prea multă vreme şi era dus cu forţa în special la şcoală.
     Se hrănea cu poveştile bătrânilor
     Cel mai mult lui Eminescu, aşa cum recunoştea şi poetul la maturitate, i-au plăcut în copilărie poveştile bătrânilor. Vechi legende cu feţi-frumoşi, ilene cosânzene şi zmei. În pădurile idilice ale Ipoteştiului regăsea această lume de basm şi căuta compania acestor venerabili povestitori ai satelor. De altfel, criticii literari spun că această lume a basmelor, natura şi copilăria ţărănească i-au marcat definitiv creaţia.
     „Se împrietenise cu vreun moş bătrân sau cu vreo babă care-i spuneau «poveşti fantastice despre zâne îmbrăcate în aur şi lumini», snoave, ghicitori, născociri populare, care au urmărit toată viaţa pe poet şi de care-şi aducea aminte cu părere de rău“, scria George Călinescu în „Viaţa lui Mihai Eminescu“.
     De altfel, mereu Eminescu va plânge după această viaţă liberă de la ţară, unde dorea să se retragă, cândva, într-o căsuţă. Nu a mai apucat, murind de foarte tânăr, la vârsta de 39 ani.
sursa:adevarul.ro
Translate »