Cât de vechi sunt poveştile pe care le spunem copiilor

posted in: Fără categorie | 0

Frumoasa şi Bestia, Scufiţa Roşie sau Făt Frumos au cel puţin 2.000 de ani vechime
Povesti romanesti vechi

      Basmele pe care le spunem copiilor şi personajele care le populează sunt foarte vechi, spun specialiştii. Unele poveşti sunt mai bătrâne decât popoarele Europei şi vorbesc despre realităţi sau mituri de acum mai bine de 5.000-6.000 de ani.
     Basmul sau povestea este una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale. Basmul a supravieţuit şi în lumea modernă, găsindu-şi locul în cinematografie, devenind sursă de inspiraţie pentru creatorii de animaţie sau chiar reinterpretat din punct de vedere literar. ”Frumoasa şi Bestia”, ”Scufiţa Roşie” sau ”Făt Frumos” cu toate variantele sale sunt arhicunoscute şi astăzi, chiar dacă într-o formă actualizată.
     Majoritatea poveştilor compilate de diverşi autori în special în secolul al XIX-lea sau producţii cinematografice de benzi desenate care par născociri actuale sunt de fapt basme mai vechi decât popoarele Europei şi decât marile religii ale umanităţii, spun specialiştii antropologi şi etnografi. Puţini ştiu că şi astăzi citim sau le arătăm copiilor basme şi poveşti din epoca bronzului sau neolitic, adică de peste 6.000 de ani vechime, existând multă vreme credinţa că acestea au fost născocite în perioada medievală.
     ”Scufiţa roşie”, o poveste ”bătrână” de 2000 de ani

     Una dintre cele mai cunoscute poveşti ale copilăriei este ”Scufiţa Roşie”. Fetiţa trimisă de părinţi la căsuţa izolată a bunicii pentru a-i aduce merinde trebuie să treacă prin pădurea întunecoasă şi plină de pericole. Lupul vrea să o devoreze şi începe prin a-i mânca bunica şi a se substitui acesteia pentru a o păcăli pe fetiţă. Urmează celebrul schimb de replici dintre Scufiţă şi lupul deghizat în hainele bătrânei. Povestea în unele regiuni se termină cu moartea fetiţei, mâncată de lup, în timp ce în altele fetiţa scapă, iar lupul este ucis de vânător.

     Această poveste, devenită între timp şi subiect de producţie hollywoodiană, arată specialiştii antropologi, are o vechime de mai bine de 2000 de ani şi este cunoscută cu diferite variante pe aproape tot globul pământesc. Cele mai cunoscute variante sunt cele publicate de Charles Perrault în secolul al XVII lea şi de celebrii fraţi Grimm. Nu ei sunt însă părinţii acestui basm.

     Specialiştii au identificat variante din secolul al X lea în Italia şi Franţa. Cercetări mai recente, din secolul XX, au depistat că povestea este întâlnită şi în Extremul Orient şi au venit cu ipoteza că ”Scufiţa Roşie” este de fapt originară din Chină şi a ajuns în Europa pe drumul mătăsii, acum 800 de ani.

     Antropologii de la Durham University din Marea Britanie, în special cercetătorul Jamie Tehrani, au rescris însă istoria ”Scufiţei Roşii”, dar şi a vechimii basmelor care circulă şi astăzi în lume. Aceştia au desfinţat ipoteza prin care se presupunea că poveştile care au supravieţuit în lumea contemporană sunt de origine medievală sau din zorii epocii moderne. În studiul publicat şi în ”Royal Society Open Science” de la începutul acestui an, Tehrani arată că de fapt ”Scufiţa Roşie“, povestea fetiţie şi a bunicii mâncate de lup, are cel puţin 2000 de ani vechime. Au fost identificate peste 60 de variante ale poveştii din 33 de culturi diferite de pe faţa Globului, dar totuşi pe un areal ce vizează în special Orientul, Europa şi nordul Africii.

     A fost abordată tehnica analizei filogenetice, utilizată în special de antropologi pentru a evidenţia asemănările dintre diferitele specii, tocmai pentru a ajunge la strămoşul comun. Tehrani a aplicat această metodă şi variantelor ”Scufiţei Roşii”. Rezultatul a arătat că de fapt „Scufiţa Roşie” a fost inventată în Orientul Mijlociu, acum 2000 de ani, în secolul I d. Hr. A circulat pe rutele comerciale, pe cale orală, mai ales în Imperiul Roman difuzându-se în toate provinciile Imperiului, dar mai ales în zona europeană. Specialiştii spun că povestea a prins tocmai datorită universalităţii ei, fragilitatea omului în faţa naturii şi mai ales a fiarelor pădurii, preocupa comunităţile din toate zonele. De-a lungul timpului, carnagiul din poveste, a fost atenuat.

     ”Frumoasa şi Bestia”, un basm al indoeuropenilor
     Totodată, cercetătorii de la Universitatea din Durham au folosit aceeaşi metodă antropologică şi pentru alte poveşti şi basme cunoscute. Aceştia au lucrat în colaborare şi cu specialişti portughezi, în special Sara Graça da Silva de la Universitatea din Lisabona. Metoda de cercetare a fost aplicată şi pe ”Frumoasa şi Bestia”, un basm devenit foarte cunoscut în special după ecranizarea companiei Disney dar şi a publicării sub acelaşi brand a numeroase cărţi de benzi desenate. Într-o vreme s-a crezut că povestea este medievală, fiind culeasă şi publicată de Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve în secolul al XVIII lea.

     Jamie Tehrani şi Sara Graça da Silva au demonstrat însă că povestea este mult mai veche. Chiar mai veche decât multe dintre limbile moderne. Din punctul de vedere al specialiştilor, această poveste îşi are originile cel puţin în epoca bronzului, dacă nu chiar în perioada neolitică, adică acum 6.000 de ani. Aceste poveşti au fost păstrate prin viu-grai şi au fost prima dată compuse într-o limbă veche, astăzi dispărută. ”Aceste poveşti au fost spuse cu mult înainte de formarea limbilor engleză, franceză şi italiană. Au fost probabil spuse într-o limbă indo-europeană, astăzi dispărută. Este remarcabil cum au supravieţuit”, precizează Sara Graça da Silva pentru BBC.

Povesti celebre

      O altă poveste foarte cunoscută, ”Jack şi vrejul de fasole”, are o vechime de peste 5000 de ani, arată aceiaşi specialişti, şi face parte dintr-un ciclu de poveşti proto-indoeuropene numit ”Băiatul care a furat comoara de la căpcăun”. Antropologii britanici şi portughezi spun că există poveşti care au supravieţuit până astăzi, mai vechi chiar decât mitologia grecească. Pe lista acestora se află inclusiv ”Jack şi vrejul de fasole” sau ”Frumoasa şi Bestia”. În orice caz, cele mai vechi poveşti sunt legate de animale fantastice care ajută oameni, dar şi de creaturi supranaturale care populează pădurile şi lacurile.

Făt Frumos, un zeu solar din timpuri imemoriale
      Poveştile şi basmele româneşti nu fac excepţie.
    Tot ceea ce a apărut în secolul al XIX lea sunt reinterpretări sau culegeri din popor ale unor poveşti din vechime, păstrate la şezători de generaţi şi generaţi. Din punctul de vedere al reputatului academician şi specialist etnolog, Romulus Vulcănescu, Făt Frumos, celebrul personaj din basmele româneşti, nu este decât o reprezentare antropomorfă a unui zeu solar din epoca bronzului. Făt Frumos este pogorârea zeului soare pe pământ şi întruparea lui în om. De aceea, de multe ori apare ca un dar celor care nu pot face copii şi are atribute magice încă de la naştere, ”creşte într-un an cât alţii în zece”.
Basme romanesti
     ”Ipostaza antropomorfă a soarelui nu s-a păstrat direct în credinţe, datini şi tradiţii mitice propriu-zis, ci indirect sub formă de alegorii, metafore şi simboluri solar, încărcate de valenţe literar-estetice în reminescenţele unor legende şi basme mitice de tipul celor fantastice”, precizează specialistul în ”Mitologie românească”. Totodată pentru Vulcănescu, Făt Frumos este expresia unui vechi zeu solar tracic, cu atribute de războinic ce face legătura între tărâmul vieţii şi al morţii.

     Un alt personaj de basm românesc, Muma Pădurii, are şi ea din punctul de vedere al specialiştilor, origini străvechi, fiind o veche divinitate a pădurilor, care lua fie înfăţişare de fecioară răpitoare, fie de bătrână vrăjitoare. Ea este în conflict cu zeul solar al binelui adică ”Făt Frumos”.”Muma pădurii ca făptură mitică poate fi interpretată când ca geniu, când ca semidivinitate a pădurii”, precizează Vulcănescu în aceeaşi lucrare.

sursa: adevarul.ro